Cineva în Bistriţa nu ştie că exişti!
februarie 10, 2016Actor sau privitor?
mai 27, 2016Prețul este limitare sau criteriu?
Salut! Sunt Paul Adam , videograf la Atelierul de Imagini şi scopul meu este ca în urma acestui articol să-ţi fie mai uşor să alegi o echipă potrivită care să se ocupe de imaginea ta. Fac referire în general la nunţi , pentru că acolo preţul este mai mare şi implicit impactul psihologic pe care îl are asupra clientului îi poate perturba alegerea. Însă, este general valabil şi pentru alte evenimente.
Ce înseamnă până la urmă să alegi greşit o echipă foto-video pentru evenimentul tău ? Având în vedere că momentul e unic şi irepetabil… doar nişte materiale care nu îţi plac, nu te reprezintă, nu te aşteptai la ele….şi nu le mai poţi repeta. Când vorbim despre imagine , fie ea statică sau în mişcare, vorbim despre emoţie. Iar dacă ai o frustrare legată de materiale, sau de ziua evenimentului, o vei avea mai departe ori de câte ori vei privi materialele.
Ca să nu rămînem în zona pesimistă, imaginează-ţi tu ce ar însemna să alegi o echipă potrivită… Nu ai parte de surprize, primeşti materialele aşa cum te aştepţi, te reprezintă şi te regăseşti în ele… şi mai departe adaugă tu 🙂 Noi am primit începând de la cutii de ciocolată (după livrarea materialelor şi plata făcută) până la diverse pacheţele la distanţă de luni de zile după eveniment. Acestea sunt semnale de la clienţii noştri care arată că au primit exact ce se aşteptau… sau mai mult.
E simplu de intuit că toţi clienţii pornesc în căutarea echipei care-i va livra materialul perfect pentru evenimentul lor. Dar oare reuşesc toţi să găsească ceea ce caută? Din experienţa noastră rezultă că nu.
În primăvara lui 2014 participam cu Ana (fotograful de la atelier) la un curs de comunicare. Acolo am aflat pentru prima dată nişte lucruri care pot părea banale, dar care din experienţa pe care am acumulat-o de când lucrez în domeniul documentării de evenimente mi-am dat seama că oamenii fie nu le cunosc, fie, le cunosc dar nu ţin seama de ele. Este vorba de limitare şi criteriu.
Trebuie să mărturisesc că atunci am aflat şi eu prima dată despre criterii, şi despre faptul că persoane diferite, au criterii diferite când vine vorba de acelaşi produs sau serviciu. Nu tuturor ne plac maşinile roşii, sport, cu două locuri şi motor de 4000 cmc şi nu toţi folosim maşina în aceleaşi scopuri. Criteriul este ceea ce ne modelează alegerea şi este ceva foarte personal. Pare simplu nu-i aşa?
Şi chiar e simplu când vorbim despre alegeri cu care suntem familiari. Situaţia se complică, în momentul în care trebuie să alegi ceva ce nu ai avut niciodată, nu ai încercat şi nu te pricepi. Şi , cam asta e situaţia în care se găsesc cei mai mulţi dintre miri când îşi caută o echipă pentru imaginea lor.
Esenţa criteriului, este că nu poţi trece peste el. Este atât de important pentru tine, încât totalitatea caracteristicilor nu mai contează pentru tine dacă nu este îndeplinit criteriul tău. Poate o să ţi se pară amuzant, dar sunt persoane care cumpără un calculator la culoarea mobilierului. Dacă nu-i arată bine camera, nu se simte bine. Nu lucrează la calculator, decât pentru a citi ziarul, prin urmare nu-i interesează puterea procesorului sau alte caracteristici tehnice. Acelor persoane, dacă le-ai vinde un calculator pe altă culoare, indiferent cât de performant… te-ai alege cu un client nemulţumit. Aceasta este puterea criteriului.
Banii pot fi într-adevăr un criteriu, dar în cele mai multe cazuri ei sunt o limitare şi aici stă întreaga cheie a acestui articol. Faptul că nu ai suficienţi bani, nu înseamnă că nu ţi-ai dori un produs/serviciu mai bun. Eşti limitat în alegerea ta de suma de care dispui, dar în această sumă alegerea trebuie să includă criteriile tale. Diferenţa între limitare şi criteriu are un impact covârşitor asupra materialelor pe care le primeşti, pentru că pleacă de la fundamente diferite.
- Dacă ai banii ca şi criteriu – cauţi cea mai ieftină echipă şi pe aceea o alegi. Nu te interesează portofoliul, sau dacă clienţii anteriori dacă au fost mulţumiţi. Este doar o bifă din lunga listă de pregătiri de nuntă pe care ai rezolvat-o. La bază are o justificare de genul: Le-aş face chiar eu pozele dar sunt mire, sau un prieten da nu vreau să mă deranjez… Aşa că le poate face oricine altcineva. Plătesc pe cineva doar să nu mai am eu grija lor.
- Dacă ai banii ca şi limitare – Vreau să-mi placă materialele, am urmatoarele gusturi, îmi plac acest gen de fotografii/ clipuri/albume. Nu-mi place să fiu aranjat/ă în diverse poziţii , sau dimpotrivă doresc să mi se spuna clar cum să stau…etc. Deci vreau o anumită calitate dar nu pot/nu îmi permit/ o sumă mai mare de ……… Aici banii sunt o limită, în sensul că am anumite criterii clare dar nu dispun de suma necesară.
Primesc frecvent email-uri de genul: Acum facem lista să vedem ce echipă alegem şi vrem preţul pentru o nuntă în data de…
Prima mea întrebare este: Ne-aţi văzut portofoliul ? Păi… nu că acuma facem lista cu preţurile. Din experienţa noastră, în momentul în care un cuplu este nemulţumit de materialele pe care le-a primit cineva din ecuaţie a păcălit. Fie clientul nu s-a uitat în portofoliu, fie cel care face vânzarea a făcut tot posibilul să prindă clientul indiferent de preţ şi criterii.
Eu dacă, ar fi să aleg acum un fotograf, sau cameraman, sau ambele aş proceda astfel: Aş alege un buget (suma maximă pe care sunt dispus să o cheltui) Apoi, aş face lista cu echipele disponibile pe data dorită, aş vizualiza portofoliul la fiecare, aş face o listă cu cei de la care îmi plac fotografiile după care le-aş cere preţurile. La final aş alege fotograful/cameramanul/echipa care se încadrează în bugetul pe care mi l-am propus. Folosind un buget, preţul a devenit o limitare şi nu un criteriu iar vizualizând portofoliile am ales pe criteriul personal (gust, impact emoţional) nu pe limitare. Această metodă mai are un avantaj, Vizitând mai mulţi fotografi şi discutând cu ei, la final, când vei lua decizia vei şti mult mai multe despre fotografie decât momentul iniţial în care ai început să cauţi. Şi neaparat, trebuie să te simţi bine lângă fotograf şi cameraman. Este esenţial să-i cunoşti şi mai ales să vezi cum te simţi în prezenţa lor. Gândeşte-te cum te uiţi la o persoană de care nu îţi place şi în acest timp te mai şi fotografiază. La final tot tu te vei uita la acele fotografii . Așa cum am scris în acest articol, oamenii angrajează un fotograf profesionist pentru povestea pe care el o creează.
Desigur , aceasta este o schemă mult simplificată, în realitate intră mai multe componente în balanţă. Ideea a fost să ilustrez aici diferenţa dintre limitare şi criteriu când faci o alegere astfel ca tu să identifici mai bine unde te plasezi şi să faci o alegere care să-ţi returneze rezultatul pe care îl aştepţi, Într-un viitor articol voi mai lămuri un aspect foarte important care contează în alegerea echipei de imagine.