Articole

Știm deja că experiența bate părerea. Din experiența noastră se pot extrage multe lecții utile, dar și direcții noi. Nu orice exită pe piață are neaparat sens pentru clienți, așa cum nu tot ce trece prin cap specialistului, piața poate consuma. Află de aici direcții și nuanțe desprinse din experiența noastră.
februarie 17, 2020

FotoBiscuiții – ședința foto care te conectează cu copilul tău

Salut! Sunt Ana Adam de la Atelierul de imagini. În urma experiențelor mele cu părinții și copiii am înțeles la un nivel foarte profund această legătură. Chiar dacă vremurile sunt agitate și ne lipsește timpul, chiar dacă atunci când avem timpul, nu mai avem energia necesară să ne conectăm cu copiii și familia, nu înseamnă că această conexiune nu există. Trebuie doar poțin ”praf de stele” ca să o scoatem la suprafață.
septembrie 20, 2019

Cum alegi ședința foto potrivită

Ai pățit vreodată să te scoată din sărite vreun fotograf? Dar să ți se pară interminabilă o ședință foto? Sau poate ai avut senzația că ai ratat complet ceea ce voiai de fapt să obții dintr-o ședință foto, după ce ai văzut o reclamă frumoasă. Ei bine, toate aceste situații au un singur motiv la bază: Alegerea greșită!
septembrie 12, 2019

20% Reducere

Pentru a beneficia de reducerea de 20% la ședințele de nou născut, trebuie să faci contractul în luna septembrie sau octombrie 2019.

Video Interviuri

Și mămică și fericită! Este o serie de video interviuri pe care le-am realizat pentru a veni în sprijinul femeilor însărcinate și a proaspetelor mămici.

Evenimente

Ne simțim foarte împliniți când timpul ne permite să participăm alături de comunitate la diferite proiecte. Aici poți afla fie despre evenimente pe care le-am organizat, fie la care am fost parte.
iulie 2, 2018

Life is Beautiful! Miniexpozitie foto

Hola! Paul sunt de la Atelier. În perioada 15-17 iunie 2018 am avut plăcerea să fim prezenți în cadrul evenimentului Jazz Armonia Bistrita cu o mică expoziție de fotografie dar și cu un mic atelier foto organizat pentru copii care s-au înscris la cursul foto pentru vacanță.Împreună cu copiii am explorat ce înseamnă fotografia de documentare, și desigur am contribuit și noi  la propagarea acestui eveniment în mediul online, cu fotografii și clip video.
mai 11, 2018

Pachetul ”Family”

Pachetul family: Familia reunită în jurul comorii 🙂 Pachetul conține 5 posing-uri diferite de portret clasic de familie (posing – mod aranjare în cadru). Două posinguri cu copilul sau copilașii dacă sunt mai mulți frați, două posinguri diferite cu copilul/copilașii și părinții și un posing cu copilul/copii, părinții și bunicii, încadrare clasică pentru tablou.  Dacă bunicii nu participă, suplimentăm cu un posing la alegere, fie cu copilașul fie cu părinții și copilașul. Află mai multe despre acest pachet din articol.
februarie 21, 2018

~ Sesiune foto de Maternitate ~ Bistrita ~

Salut, sunt Ana Adam, fotograf profesionist la Atelierul de imagini și astăzi îți arăt câteva imagini de la o ședință foto de maternitate. Oana și Mircea sunt clienții ideali! Vă spun sigur că orice fotograf și-ar dori să-i aibă în studio! Frumoși! Relaxați! Calzi, plăcuți și cel mai important se iubesc mult! Se vede în felul în care se privesc. Mă bucur că i-am cunoscut și că am putut să documentez acest moment important din viața lor. O asemenea ședință durează aproximativ două ore, timp în care pregătim posing-urile fără grabă, pe îndelete și într-o atmosferă calmă. Rezultatul poate fi un print canvas de dimensiuni mari, tablou, album foto sau pur și simplu o minunată galerie digitală, pentru a marca momentul în timp. Poți afla mai multe despre ședințele foto de maternitate aici. Sau poți consulta prețurile unei sedinte foto de maternitate aici.
februarie 15, 2018

Sara ~ Sesiune de fotografie ~ 8 luni ~ Bistrita

Sara ma vizitat la studio în plin proces de erupție dentara. Știți si voi cât de dureroși pot fi dințișorii ăștia până reușesc să spargă gingia! Nici nu știi cum este mai bine, să iasă la 4-5 luni sau să tot amâne până la 8 luni? Dar, chiar și așa, cu gingiile inflamate am reușit cu multă răbdare să facem câteva fotografii frumoase cu Sara pe care abia aștept să vi le arăt în galeria de mai jos! Aici puteți vizualiza Galeria de fotografii a Sarei de când era micuță tare tare 🙂 , și binențeles, Documentarea Botezului.   Și, o aștept cu mult drag când împlinește un an să sărbătorim un Smash the cake împreună, la studio! 🙂
ianuarie 25, 2018

Nicholas ~ sesiune foto de nou nascut ~ Bistrita

Nicholas a venit la studio cu 2 zile înainte de Crăciun și a fost o plăcere să-l fotografiez. A venit la fix :p după o serie de bebeluși plângăcioși 🙂  – el a dormit liniștit aproape toată sesiunea foto.