Sau de ce nu zâmbesc toți copiii ?

Salutare! Sunt Ana, fotograful de la atelier și vreau să-ți povestesc o mică întâmplare care m-a făcut să înțeleg mai bine această lume fascinantă a imaginilor. De fapt chiar mai mult decât imagini, pentru că fotografiile pe care le fac, se încadrează în genul ”portret”. Așa că aș putea spne că lucrez, nu cu imagine ci cu imagine de sine. Pentru că fiecare fotografie care pleacă de la mine, conține în ea o persoană, și un privitor care caută se se perceapă pe sine. Celebrul fotograf Ansel Adams zicea ”În fiecare fotografie se regăsesc două persoane: Fotograful și privitorul”  . Deci nici un cuvânt depsre subiect. Fotograful, pentru că filtrează momentul în funcție de ceea cecaută și privitorul pentru că interpretează fotografia prin prisma a ceea ce este el.

Cu-atât mai greu este când fotografiez copiii, pentru că, deși ei sunt subiectul, cine crezi că trebuie să se regăsească în fotografie? Exact… Părintele, pentru că el este inițiatorul. Nu copilașul alege ce postură îi place ci părintele, iar acesta va alege ceea ce îl reprezintă. Dar asta numai pînă la o anumită vârstă. 

Iată ce am pățit:

Cu ceva timp în urmă, băiatul meu cel mic, a făcut o răceală cu tuse destul de urâtă așa că nu l-am putut lăsa la școală, în comunitate. Prin urmare l-am luat cu mine la studio. Bineînțeles că la un moment dat a apărut plictiseala, așa că i-am propus să ”ne prostim” cu o ședință foto fără pretenții. Zis și făcut. La final când a fost să alegem fotografiile, Matei nu era mulțumit de rezultat. Mami, parcă nu sunt eu aici. Eu nu fac așa. Bun am zis, atunci hai asă facem niște fotografii în care simți că ești tu, o fotografie care te arată așa cum te vezi tu că ești. Și la final, a ales el.

Atelierul de imagini – nu toti copii zâmbesc

Alegerea lui a fost departe de alegerea mea. Și mi-am dat seama: Copilul a crescut. El are dezvoltată o imagine de sine.  Ceea ce aleg eu, este imaginea mea despre el, iar ceea ce a ales el, a fost imaginea lui despre el. Ideea este că nici nu s-a apropiat de imaginile în care l-am provocat să râdă. El se percepe ca fiind un ”om serios”, așa că  fotografia pe care o vezi este alegerea lui. Uite mami: Așa sunt eu! mi-a zis, și a ales o fotografie instantaneu și fără șovăiala dintr-un grup de 30 de imagini.

Fotografia de portret este despre oameni și stări. Este despre imagine de sine, recunoaștere și regăsire. Noi oamenii avem o multitudine de stări care ne definesc, iar zâmbetul este doar una dintre ele. Paleta este largă. Faptul că alegem mereu zâmbetul când vine vorba de fotografii, cred că este ca un fel de virus. Este o stare care a acaparat și a umbrit cu totul pe toate celelalte. Este ca și cum , toate mașinile de pe lume ar fi sport și ar avea culoarea roșie.

Și de aici am picat în filozofie 🙂  Dacă eu surprind și colecționez toate momentele cu fotografii în care copilul meu râde, iar el va deveni spre exemplu la maturitate o persoana sobră sau serioasă… Ce ar crede el despre sine când va vedea fotografiile din copilărie? Mi-am adus aminte de senzația aia, când văd vreo  o poză cu mine când eram mică, și îmi vine să mă decupez de acolo. Asta este pentru că felul în care eu mă percep pe mine astăzi este total diferit decât ceea ce transmite copilul pe care îl văd în fotografie.

Stările omului sunt ca o simfonie: Este nevoie de sunete diferite, tempouri diferite și instrumente diferite pentru a o reda.  Aparatul foto poate surprinde orice stare, dar dacă eu le aleg doar pe cele ”zâmbitoare” nu este ca și cum aș compune o simfonie cântată cu un singur instrument?

De fapt acestă problemă o rezolvă genul fotografiei – ”Life style” .

Derivat din genul jurnalistic, are rolul de a documenta o acțiune cu toate stările pe care le generează și nu documentarea unei singure stări. De asta cred că mă și fascinează acest gen.

La final te las cu câteva imagini cu copii care nu râd. Sunt imagini cu stări expresive, sunt note ale simfoniei umane.  Desigur , aceste imagini au acceptul părinților de a fi publicate în mediul online.

Sunt Ana Adam, fotograf la Atelierul de imagini și îți mulțumesc că ești cu mine în căuterile mele referitoare la misterele imaginilor.

Dacă la un moment dat aș organiza în Bistrița o expoziție cu fotografii care conțin copii care nu râd ai fi dispus/ă să participi?

[contact-form-7 id=”11374″ title=”Expo”]

Zâmbetul care nu vine

Eu sunt un om serios

Așa sunt eu, zâmbesc doar acasă.

Ce vor de la mine???