Zilele trecute , Ana îmi povestea despre  o conversație plină de substanță, pe care a avut-o cu unul din micuții participanți la cursul de fotografie pentru vacanță, organizat la Biblioteca Județeană. Acolo, într-un moment de maximă și candidă sinceritate cum numai copiii pot fi, un băiețel care participa la curs, îi spune Anei:

C. -Să știți că mie nu îmi plac fotografii.

A. – Nu? De ce?

C. – Pentru că îmi cer într-una să zâmbesc. Și mie nu-mi place să zâmbesc într-una. Trebuie să zâmbim mereu în fotografii?

A. – Nu, nu trebuie să zâmbim mereu în fotografii. Zâmbetul este rezultatul unei emoții care se transmite în fotografie. Dar există multe alte emoții care se transmit în fotografie și care nu au nevoie de zâmbet.

nu toti copiii zâmbesc în fotografii…

După cum se vede, trăim vremuri destul de grele pentru fotografi 🙂 Copii sunt uneori supra epuizați de părinți care-i solicită prea des, să stea la fotografii făcute cu telefonul. Fotografia în sine nu este o problemă, dar cerința de a zâmbi la fiecare declanșare, trebuie să recunoaștem că poate fi deranjantă chiar și pentru un adult. Până la urmă, scopul fotografiei este să redea o anumită stare dintr-un anumit moment.  Dacă spre exemplu copilul desface un cadou, și expresia  lui este de uimire, a-i cere în acel moment să zâmbească înseamnă a-i destrăma clipa de uimire. Iar o fotografie care surprinde uimirea autentică, este infinit mai prețioasă decât o fotografie în care copilul zâmbește ținând demonstrativ cadoul spre cameră.

De ce căutăm zâmbetul în fotografii? Greu de spus. Părerea mea este că într-un fel ca și părinți ne simțim că obținând zâmbetul copilului, avem confirmarea că am reușit să-i oferim un moment de fericire. Însă oamenii sunt ființe complexe și paleta de sentimante pe care le transmitem este mult mai mare decât fericirea sau bucuria. Tu ai asculta o melodie care ar conține un singur acord?  De ce să privești 100 de fotografii în care copilul tău râde? În locul unui acord monoton, de ce nu alegi o simfonie? De ce să nu revezi o paletă largă de stări trăite de copii tăi ?

Iată un citat care exprimă destul de bine la ce mă refer  – ” Și atunci ce face copilul? Se preface, și astfel devine politician. Fiecare copil devine un politician încă din leagăn. Când intră mama în cameră, zâmbește ca un veritabil președinte american. Trebuie să zâmbească chiar dacă nu simte bucurie. Deschide gura, își mișcă buzele. Acest lucru îl ajută, e o metodă de supraviețuire. Iubirea e falsă. ” – Osho – Fiul

O fotografie este capturarea unui moment efemer, nu a unei vieți. Dacă într-o fotografie copilul nu zâmbește, asta arată cel mult o stare de moment, la fel cum dacă râde într-o fotografie nu înseamnă că întreaga lui viață e minuată și plină de bucurii.

Ana îmi împărtășea la discuție din experiența ei privind fotografiile de copii: Pur și simplu sunt copii care nu zâmbesc. Așa sunt ei, s-au născut serioși. Desigur le poți provoca râsul, dar nu li se potrivește.

Așa cum poți intui deja, nici fotografiile de la o ședință foto de studio nu sunt toate numai zâmbete. Dar nu acesta este scopul unei ședințe, să creeze o singură notă muzicală. Scopul unei ședințe foto este să creeze o simfonie. Sigur, ne-o dorim în acorduri vesele, dar oamenii sunt ființe complexe, iar veselia nu poate fi comandată.