Articole

Știm deja că experiența bate părerea. Din experiența noastră se pot extrage multe lecții utile, dar și direcții noi. Nu orice exită pe piață are neaparat sens pentru clienți, așa cum nu tot ce trece prin cap specialistului, piața poate consuma. Află de aici direcții și nuanțe desprinse din experiența noastră.
mai 27, 2016

Actor sau privitor?

Sau cum să-ţi alegi echipa de imagine De câte ori am contact cu persoane care au beneficiat de servicii foto-video, stau de vorbă pe această temă. Mă interesează anumite aspecte pe care le putem îmbunătăţi la Atelierul de Imagini. Primul lucru care mă interesează este dacă au avut o experienţă pozitivă sau una negativă. Şi desigur cele mai interesante discuţii sunt cu persoanele care au avut experienţe negative cu echipa foto-video, şi asta pentru că acolo se află răspunsurile care ne fac mai buni. Unul din motivele pentru care clienţii reclamă o experienţă negativă este felul în care s-au simţit în prezenţa fotografului sau a cameramanului. Ştiu că nu te-ai gândit niciodată, dar dacă urmează să ai o nuntă, înţelege că va trebui să stai alături de fotograf şi cameraman pe parcursul întregii zile…şi poate şi a nopţii. Nu e greu de imaginat cam cum te uiţi la un om […]
mai 20, 2016

Ce înseamnă prețul când alegi fotograful de nuntă?

Prețul este limitare sau criteriu?   Salut! Sunt Paul Adam , videograf la Atelierul de Imagini şi scopul meu este ca în urma acestui articol să-ţi fie mai uşor să alegi o echipă potrivită care să se ocupe de imaginea ta. Fac referire în general la nunţi , pentru că acolo preţul este mai mare şi implicit impactul psihologic pe care îl are asupra clientului îi poate perturba alegerea. Însă, este general valabil şi pentru alte evenimente. Ce înseamnă până la urmă să alegi greşit o echipă foto-video pentru evenimentul tău ? Având în vedere că momentul e unic şi irepetabil… doar nişte materiale care nu îţi plac, nu te reprezintă, nu te aşteptai la ele….şi nu le mai poţi repeta. Când vorbim despre imagine , fie ea statică sau în mişcare, vorbim despre emoţie. Iar dacă ai o frustrare legată de materiale, sau de ziua evenimentului, o vei avea mai […]

Video Interviuri

Și mămică și fericită! Este o serie de video interviuri pe care le-am realizat pentru a veni în sprijinul femeilor însărcinate și a proaspetelor mămici.

There are no posts on the list.

Evenimente

Ne simțim foarte împliniți când timpul ne permite să participăm alături de comunitate la diferite proiecte. Aici poți afla fie despre evenimente pe care le-am organizat, fie la care am fost parte.
There are no posts on the list.
There are no posts on the list.